- Ce este coaching-ul?
Coaching-ul este un antrenament al minții pentru a putea lua decizii mai bune pentru tine.
Este o călătorie interioară spre tine însuți. Este o călătorie prin care descoperi ce te ține pe loc, o călătorie prin care afli ce te ține ”legat” de nu poți reuși ceea ce îți propui.Ca să ajungi la ceea ce îți propui, ai nevoie de dezvoltare personală, ai nevoie să ”crești” și să îți depășești blocajele interioare. Ca să depășești blocajele, ai nevoie să înveți despre tine și despre motivele pentru care iei decizii favorabile sau nefavorabile ție. Pe scurt, nu sunt ceilalți de vină pentru ceea ce tu nu ai, ci tu.
Tu esti singurul responsabil de crearea realității pe care o trăiești. Ceilalți doar oglindesc ceea ce tu ești.
Spre exemplu, dacă tu ai nevoie de iubire, întelegere și compasiune, degeaba te aștepți să primești toate acestea de la alții. Tu primești de la ceilalți ceea ce tu îți oferi ție. Dacă tu nu îți oferi ție răbdare, înțelegere și afecțiune, nu vei întâlni persoane care să ți le ofere. Nu poți pretinde de la alții ceva ce tu nu îți oferi ție.
Te-ai întrebat vreodată de ce te blochezi în anumite situații, chiar dacă știi că ar trebui să acționezi diferit?
Ce sunt aceste blocaje interioare care te țin pe loc și care te fac să experimentezi eșecuri sau nereușite?
Blocajele interioare sunt un amestec complex format din experiențe ale trecutului tău, convingeri învățate sau dobândite de-a lungul vieții tale și așteptări sau pretenții conștiente sau mai puțin conștiente. Acestea pot lua diverse forme, de la frica de eșec la lipsa de încredere în sine sau perfecționismul. Aceste blocaje îți influențează deciziile, îți modelează comportamentul și ajung să îți limiteze potențialul, blochează progresul și creează stres și anxietate. Așteptările tale sunt de cele mai multe ori, foarte bine ascunse în subconștientul tău, și colaborează cu convingerile tale pentru a crea realitatea pe care o experimentezi. Pentru a depăși aceste blocaje, este important să le identifici, să le înțelegi originea și să găsești modalități de a le transforma în forțe pozitive. Coachingul și dezvoltarea personală pot fi instrumente valoroase în această călătorie de autocunoaștere și transformare.
Dacă îți propui să mergi seara la culcare liniștit, fericit și mulțumit dar ai convingerea că ceilalți trebuie să facă anumite lucruri care să îți aducă ție liniște, tocmai ai descoperit un blocaj. Nu ceilalți sunt responsabili de liniștea, fericirea și mulțumirea ta, ci tu. Tu ai nevoie să înveți cum trebuie să abordezi diverse situații pentru a aduce liniștea, mulțumirea și fericirea în viața ta. Pentru astfel de situații poți apela la un coach în dezvoltare personală: vei învăța cum să îți gestionezi emoțiile, să stabilești limite, să comunici asertiv și să te îngrijești de tine. Din păcate, școala și familia de origine nu ne învață despre noi înșine, despre nevoile noastre și despre cum trebuie să facem pentru a ajunge la o relație de cuplu împlinitoare, un job care să aducă mulțumire și o viață cu stabilitate și siguranță. Această responsabilitate este a fiecăruia în parte. Ne aparține nouă ca indivizi. Cu toții ne trăim viața, însă nu toți suntem satisfăcuți de ceea ce trăim.
Fericirea mea este responsabilitatea mea. Fericirea ta este responsabilitatea ta. Eu nu pot face în locul tău și tu nu poți face în locul meu.
Prin coaching, descoperi și conștientizezi cum te ții tu pe tine în loc. Și nu doar că descoperi, dar și afli ce să faci concret pentru a depăși aceste momente.
Alături de un coach dai ochii cu eșecurile, cu fricile tale, cu nevoile tale ce se cer împlinite și înveți lecțiile prețioase pe care le ai de învățat pentru a te îmbunătăți, pentru a te dezvolta. Odată ce faci aceste lucruri, este doar o chestiune de timp, răbdare și perseverență până ajungi la rezultatele dorite.
- Cum îmi dau seama dacă este pentru mine Coaching-ul?
Înainte de toate, reflectează la ceea ce îți dorești să aduci în viața ta și gândește-te dacă ești dispus să faci ceva în acest sens. Nu poți continua în nici o direcție fără asumarea acestei responsabilități.
Coaching-ul este pentru tine dacă îți dorești să te simți bine în pielea ta, să te simți mulțumit de tine însuți și de viața pe care o trăiești.
Coaching-ul este pentru tine dacă îți dorești să ieși din ciclul repetitiv al conflictelor pe care le ai cu partenerul de viață și dacă dorești să ai o relație de cuplu în care să te simți înțeles, apreciat și fericit.
Coaching-ul este pentru tine dacă ești singur și ești dispus să îți asumi răspunderea pentru a deveni tu partenerul ideal pe care îl cauți. Da, ai citit bine.
Atragem ceea ce suntem, nu ceea ce ne dorim.
Dacă dorești să experimentezi o viață pe placul tău, ai nevoie înainte de toate, să gândești, să fii și să acționezi în conformitate cu plăcerile, nevoile și așteptările tale. Nu ale părinților sau rudelor, nu ale prietenilor, nu ale societății. Ale tale. Răspunsurile tale și soluțiile la problemele tale vin din interiorul tău.
Dacă dorești un partener pe placul tău, ai nevoie înainte de toate, să fii tu pe placul tău.
Dacă îți dorești stabilitate, siguranță și abundență ai nevoie să înveți cum să fii tu stabil cu tine, în siguranță cu tine și abundent în gândire. Dacă te conduce gândul că tu nu poți, nu meriți sau nu ești capabil, află că așa va fi.
Ești creatorul realității tale. Tu îți interzici ție sau tu îți dai ție voie: să fii, să ai, să faci, să experimentezi. De la tine pleacă totul.
Atunci când dai vina pe alții pentru suferința ta sau cauți tot felul de motive pentru care fericirea nu este posibilă în cazul tău, să știi că te menții într-un cerc repetitiv de frustrare și nemulțumire.
Dacă nu îți accepți răspunderea pentru ceea ce experimentezi în viața ta, nici un coach și nici o metodă nu îți va fi de ajutor pentru a ajunge la succes, fericire și împlinire.
Coach-ul te poate ghida și susține în călătoria ta de auto-descoperire și creștere personală, dar este important să fii pregătit să preiei responsabilitatea pentru schimbările pe care le dorești. Ești pregătit să preiei controlul asupra vieții tale și să experimentezi schimbări pozitive? Ia în considerare coachingul, este o cale de a te cunoaște mai bine și de a crea o realitate mai împlinită.
- Cât durează până ajung la ceea ce îmi doresc?
Durata procesului de transformare interioară pentru atingerea rezultatelor variază în funcție de obiectivele și nevoile fiecărei persoane.
Programele transformaționale pe care eu le propun clienților mei sunt de minim 6 luni. Eu nu cred în transformarea sistemelor interioare peste noapte sau mai rău, la comandă. Eu sunt de părere că subconștientul nostru are nevoie să lucreze în ritmul lui, tocmai pentru a putea produce schimbări durabile în viețile noastre. Eliberarea din rutina emoțională și mentală actuală, descoperirea și înțelegerea nevoilor personale precum și implementarea unor noi modalități de lucru, necesită timp. Eu nu susțin munca interioară făcută superficial, deoarece blocajele se pot întoarce oricând să ne cauzeze probleme și să ne readucă în locul din care am plecat.
Nu este greu să obții. Este greu să menții.
Restructurarea sistemelor noastre interioare necesită timp, răbdare și persevență. Tu vei învăța, vei aplica și vei exprimenta rezultate în 6 luni. Ai nevoie să știi însă, că este nevoie să și aplici pe termen lung tot ceea ce ai descoperit că funcționează în cazul tău. Degeaba atingi succesul într-un timp scurt dacă apoi te culci pe o ureche și revii la vechile obiceiuri.
În urma programelor mele de dezvoltare personală vei experimenta rezultate palpabile, clare și concrete.
De exemplu, unii clienți au reușit să își îmbunătățească relațiile cu partenerii lor, să își găsească un job mai satisfăcător sau să își dezvolte o mai mare încredere în sine. Vei afla care este modul tău personal de operare al vieții și vei rămâne echipat cu tot ce ai nevoie pentru succesul și reușita ta.
Vei afla care este modul tău personal de operare al vieții și vei rămâne echipat cu tot ce ai nevoie pentru succesul și reușita ta. Îți rămâne doar să continui să aplici ceea ce ai învățat pentru a-ți menține reușita. Îți rămâne doar să continui să aplici ceea ce ai învățat pentru a-ți menține reușita.
Procesul de transformare interioară poate dura câteva luni sau chiar ani. Adevărul adevărat însă, îl află fiecare abia după ce începe procesul de transformare.
Eu nu apreciez marketingul din zilele noastre care promite că în câteva săptămâni tu vei schimba la tine tot ceea ce te-a adus în ani de zile la stagnare, nereușită sau suferință.
Corpul, mintea și sufletul nostru nu sunt niște mașinării care acționează la comandă. În timp ce o persoană poate parcurge distanța spre rezultatul dorit în doar câteva luni, o altă persoană poate avea nevoie să facă pași mai mici și să își dea timp mai mult pentru a procesa și integra cele necesare atingerii rezultatului dorit.
Cu cât deschiderea unei persoane este mai mare, cu atât devine mai realizabil obiectivul într-un timp mai scurt. În schimb, cu cât capacitatea de schimbare și flexibilitate a unei persoane sunt mai scăzute, cu atât crește durata de timp necesară ajungerii la rezultatul dorit.
Este nevoie să ne dăm timp și să pornim cu răbdare în călătoria spre propria fericire, mai ales dacă ne dorim ca aceasta să și dureze. Este important să preiei responsabilitatea pentru propria schimbare și să te angajezi conștient în procesul de transformare. Cei care aleg să pună presiune pe ei înșiși pentru a produce rezultate rapide se sortesc unei suferințe care s-ar putea să le dea târcoale mai târziu.